Somon cu pesto de leurda, risotto si rosii cherry grilate


 
 
Autor
Daca va doriti un meniu care sa va incante simturile, dar si sa va aduca nutrienti de calitate, atunci profitati din plin de sezonul leurdei si preparati un minunat somon cu pesto si risotto de leurda.
 



Timp total
50 min


Nivel dificultate
Mediu



Numar portii
2


Publicat 


Ingrediente:
2 file de somon cu piele
pesto de leurda
100 ml smantana lichida
o cana mica de orez cu bob oval (tip Arborio)
un cubulet de unt
o legatura de leurda proaspata
200 grame de rosii cherry
ulei de masline
sare
piper
ierburi aromatice
 
Mod preparare:
Somonul se gateste intr-o tigaie unsa cu ulei doar pe parte, pentru a avea o crusta crocanta. Primele 2 minute la foc mediu in tigaia incinsa, apoi se reduce focul si se pune 3 linguri de apa, se acopera cu capacul si se mai lasa 6-8 minute, in functie de cat de gros este fileul



Pesto-ul de leurda se prepara in casa: la blender intra o legatura de leurda, sare marina, ulei de masline, un pumn de pinoli rumeniti usor in tigaie fara ulei, optional, parmezan ras. 3 linguri de pesto se dilueaza cu putina smantana lichida si se toarna peste somon.



Se pune capacul si se gateste inca un minut.



Somonul se scoate din tigaie. Separat, in alta tigaie se caleste putina ceapa marunt taiata in ulei de masline, se adauga orezul, se amesteca putin, apoi se adauga un paharel de vin alb sec (optional). Dupa ce se evapora alcoolul, se adauga o cana de apa calda, sosul de pesto ramas in tigaia in care s-a gatit pestele (ca sa imprumute si aroma de peste). Va fi un risotto de leurda cu note marine, deosebit de gustos.





Risotto se gateste la foc mic, amestecand continuu si completand, la nevoie cu cate putina apa calda. Cand e aproape gata, cremos, dar al dente, se adauga untul si smantana lichida.



Se amesteca bine, se mai completeaza cu putin pesto de leurda proaspat.





Rosiile cherry se taie in jumatati si se grileaza in tigaia unsa cu ulei de masline. Se presara cu sare si oregano uscat, se lasa sa se rumeneasca, sa prinda miros de fript.





Si gata, momentul final, mult asteptat , al servirii.





Risotto este absolut delicios. Puteti sa ii adaugati si parmezan ras, in final si sa amestecati bine. Daca nu doriti, nu e neaparat necesar, tinand cont ca se serveste cu peste.



Salata de leurda proaspata, rosiile cherry, somonul fraged, sosul delicios care invaluie fiecare bucatica frageda de somon, toate vor convinge chiar si cel mai pretentios invitat la masa. Contrastul dintre crusta crocanta a pielii somonului si cremozitatea risotto-ului va fi de neuitat. Pofta buna!